Normalizarea volumului audio online — Se încarcă un fișier audio (MP3, WAV, FLAC, OGG, M4A și altele) și se alege un nivel țintă de volum. Se folosește o măsurare profesională a volumului în două treceri, astfel încât rezultatul să corespundă țintei LUFS alese, cu o limită fixă de vârf real de -1,5 dBTP. Se alege -23 LUFS pentru standardul de radiodifuziune, -16 LUFS pentru muzică sau -14 LUFS pentru un stil de podcast mai puternic. Totul rulează local în browser.
Intrare acceptată: MP3, WAV, FLAC, OGG, Opus, M4A, AAC, WMA, AIFF și alte formate audio uzuale. Fișierele nu se încarcă niciodată pe vreun server.
Prima utilizare încarcă în browser un motor de prelucrare audio de ~30 MB. Acesta se memorează în cache și se refolosește ulterior, așadar este nevoie de răbdare.
🎧
Clic pentru selectare sau glisare și plasare a unui fișier audio
Orice format audio uzual; se recomandă sub 500 MB
-1,5 dBTP (fix)
Cum funcționează: fișierul se măsoară mai întâi, apoi se aplică un câștig liniar, astfel încât volumul său integrat (LUFS) să corespundă țintei. Fișierele mai slabe sunt amplificate, cele mai puternice sunt reduse. Vârful real nu depășește niciodată -1,5 dBTP, astfel încât rezultatul rămâne fără saturare.
Unități și sens: LUFS este unitatea de volum perceput folosită de radiodifuzori și de platformele de streaming. Ținte uzuale: -14 LUFS (stil Spotify, puternic), -16 LUFS (muzică echilibrată), -18 LUFS (vorbire în podcasturi), -23 LUFS (standardul de radiodifuziune EBU R128). Valorile apropiate de zero sunt mai puternice: -14 LUFS este mai puternic decât -23 LUFS.
Normalizarea volumului vs normalizarea de vârf în stil vechi: un normalizator de vârf scalează fișierul până când cel mai înalt eșantion al său atinge nivelul maxim (0 dBFS) — o singură lovitură puternică de tobă fixează vârful, iar restul piesei rămâne la fel de încet ca înainte. Această pagină folosește în schimb normalizarea LUFS: măsoară volumul perceput pe întregul fișier, apoi aplică un singur câștig curat, astfel încât nivelul general să se potrivească țintei. De aceea un fișier normalizat poate ieși mai încet decât sursa — volumul este adus la țintă, nu maximizat.
